O cale buna de a face o intalnire cu copilul interior este prin meditatie. De aceea am conceput programul "Vindecarea copilului interior", un program care iti ofera un spatiu sigur pentru intalnirea cu copilul interior, pentru a-i da ocazia ca acesta sa iasa la suprafata.
Cum să ne redobândim încrederea? Cum să nu ne mai complacem în mediocritate și să ne aruncăm în viață plini de curaj? Abia când vom face cunoștință cu copilul din noi și ne vom împrieteni cu el ne vom da seama ce năzuințe și răni profunde avem în noi. Atunci vom putea accepta această parte rănită a sufletului nostru și o vom vindeca. Astfel, încrederea în noi înșine va crește, iar copilul din noi își va găsi, în sfârșit, un refugiu. Cu ajutorul exercițiilor practice pe care le vei descoperi in program, îți vei vindeca rănile sufletești, îți vei descoperi resursele și vei găsi răspunsurile la întrebările pe care ți le-ai pus întotdeauna. Pentru că merităm cu toții să ne simțim protejați, în siguranță și doriți, să avem relații mai bune și să ne simţim împliniţi.
Adultul nu sufera cu adevarat in prezent. Ies de fapt la iveala suferintele copilului interior, suferinte de mult uitate si ingropate.
Trebuie sa fii constient ca parintii tai au facut ce au putut si ce au stiut. Dar in acelasi timp sa fii constient ca esti ranit profund la nivel spiritual si acum exista consecinte. Suferintele din copilarie iti afecteaza viata in prezent pe plan emotional, mental si chiar fizic prin diverse afectiuni cronice si acute.
Cand te intalnesti cu Sinele ascuns, incepi sa te vezi pe tine cu adevarat. Incepi sa te accepti, cu bune si rele, incepi sa iti pui in evidenta calitatile si sa ti le folosesti pentru a avea succes pe toate planurile.
Vindecarea copilului interior nu este un proces care se face o data si gata. E un proces lung, care implica multe tehnici: terapie, meditatie si iertare. Dar este important sa incepi, sa existe vointa . Iar programul de meditatii ghidate "Vindecarea copilului interior" este primul pas.
Ziua 1 - Acceptă-ți părinții exact așa cum sunt!
Ziua 2 - Vindecarea relației cu mama mea
Ziua 3 - Vindecarea relației cu tatăl meu
Ziua 4 - Familia ancestrală
Ziua 5 - Îmi vindec inima de răni
Ziua 6 - Învăț sa primesc
Ziua 7 - Tristețea mea
Ziua 8 - Mă iert si mă eliberez
Ziua 9 - Copilul interior
Ziua 10 - Vindecare de abandon
Ziua 11 - Despre iertare/neiertare